Lidl îngheață prețurile la alimente de bază în august; TVA-ul e acoperit din bugetul propriu!
Solidaritate la raft de la Lidl; în august, retailerul suportă integral TVA-ul la produsele de bază
TVA-ul crește oficial la 21% de la 1 august, dar Lidl România spune că va absorbi această diferență pentru o parte din produse. Retailerul german anunță că, pe tot parcursul lunii august, prețurile pentru mai multe produse de bază rămân neschimbate, în ciuda majorării fiscale. Măsura se aplică unei selecții largi de articole alimentare și de igienă, iar Lidl subliniază că diferența de TVA va fi acoperită din bugetul propriu.
Printre produsele vizate se regăsesc articole cu prețuri fixate deja, cum ar fi: 1 kg de mălai la 1,99 lei, lapte 1L 1,5% grăsime la 4,39 lei, ulei în două variante la 6,99 lei și 7,49 lei, cofraj de 10 ouă mărimea M la 9,49 lei și smântână 12% (1 kg) la 10,39 lei. Totodată, sunt menționate și legume, fructe sau produse de igienă casnică (lista completă este aici).
Inițiativa vine în contextul în care, de luna viitoare, TVA-ul pentru multe produse va crește cu 2 procente, ceea ce ar fi dus, în mod normal, la creșteri directe la raft. Lidl afirmă însă că prețurile pentru articolele selectate vor rămâne identice cu cele din iulie, fără variații generate de schimbarea fiscală. Durata campaniei este clară: 30 de zile, adică pe toată perioada lunii august.
Retailerul face acest pas într-un moment în care consumatorii români resimt presiuni inflaționiste constante, iar prețurile alimentelor au devenit un subiect sensibil. Lidl România a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri consolidată de peste 24,6 miliarde de lei, în creștere cu 9% față de 2023, și a anunțat recent că va mai deschide 25 de magazine până la finalul anului 2025.
Lista cu alimentele de bază de la Lidl este disponibilă aici!
Sursa: Degustăm.ro
Autor: Claudia Gheorghe