DJI Mic Mini e hit pe Amazon; microfon wireless super compact, autonomie 48h și sunet impecabil
Bestseller pentru creatori: DJI Mic Mini, 48h autonomie și noise cancelling pe două niveluri
Mic, ușor, stabil și fără fire, dar nu doar atât. DJI Mic Mini e una dintre cele mai căutate soluții portabile de înregistrare audio pentru telefoane, camere sau produse din gama Osmo, iar faptul că este #1 best seller pe Amazon în categoria microfoanelor externe spune deja destule despre încrederea de care se bucură. Se vinde în variantă completă cu 2 transmițători, 1 receptor și o cutie de încărcare – pachetul complet pentru interviuri, vloguri, podcasturi sau streaming, gata oricând de utilizare.
Încape în buzunar, dar duce peste 48 de ore de lucru cu o singură încărcare prin cradle-ul inclus. Se leagă direct prin DJI OsmoAudio, ceea ce înseamnă integrare nativă cu camere precum Osmo Action 4, 5 Pro sau Pocket 3, fără a mai avea nevoie de receptor. Ai sunet curat, fără distorsiuni sau clipping, datorită funcției automate de limitare a volumului, iar cei care filmează în locuri aglomerate se pot baza pe cele două trepte de noise cancelling – una mai blândă pentru interioare, alta mai agresivă pentru stradă sau teren. Raza maximă de transmisie e de 400 metri, iar conectivitatea se face rapid prin Bluetooth sau USB-C.
Dincolo de partea tehnică, Mic Mini a fost gândit pentru mobilitate și ușurință în utilizare: clip magnetic pentru prindere discretă, carcasă mică, estetică simplă, fără butoane inutile sau meniuri complicate. Îl scoți din cutie, îl pornești, și e gata de lucru. Se vede clar că DJI a țintit zona de content creation rapidă și curată – genul de produs care îți simplifică viața în loc să o încurce cu accesorii inutile.
Prețul este de 101,69 € (aprox. 500 lei) pe Amazon.de, redus cu 16% față de PRP (121 €). Varianta cu un singur transmițător e disponibilă la 59 € (PRP 66,96 €). Iar pentru cei care vor doar microfonul, există și versiuni individuale, cu accesorii incluse. Dacă nu ai mai plasat comenzi până acum pe Amazon, am și un ghid simplu care te ajută pas cu pas.
Disponibil pe: Amazon.de, cu livrare gratuită în România pentru comenzi de peste 49 €.
Autor: Claudia Gheorghe