Tabletă robustă cu proiector integrat și conectivitate 5G; Blackview Active 12 Pro e disponibil global
Tabletă cu proiector, 5G și rezistență extremă
Blackview Active 12 Pro s-a lansat oficial și în versiune globală, iar printre trăsăturile care-l diferențiază clar de alte tablete rugged se află proiectorul DLP integrat, capabil de 200 lumeni, rezoluție 1080p și autofocalizare. Partea interesantă? Tableta rămâne în continuare certificată IP68/69K și MIL-STD-810H, în ciuda sistemului de proiecție. Practic, suportă scufundări, praf și șocuri mecanice majore – inclusiv căderi de până la 12 metri.
Dispozitivul vine cu o carcasă ranforsată și colțuri cauciucate, iar ecranul e protejat de Gorilla Glass 5. Are mod dedicat pentru utilizare cu mănuși și poate funcționa la temperaturi extreme între -20 și +60 °C. În plus, Blackview promite o autonomie serioasă cu o baterie de 30.000 mAh, ce se încarcă rapid la 120 W, iar dacă e nevoie, poate fi folosită și pentru încărcarea altor dispozitive prin USB (reverse charging).
AliExpress listează tableta între 18 și 27 august la preț redus: varianta de bază (12 GB RAM / 256 GB) costă RON 2.788,79, redus de la RON 4.290,43. Asta înseamnă o reducere de aproximativ 35%. Modelul de top (16 GB / 1 TB) apare listat cu prețul de RON 2.998,99. Se livrează din depozit UE, deci fără taxe vamale.
Ce oferă proiectorul integrat?
Blackview a integrat un proiector cu diagonală de până la 120”, care are funcții dedicate precum:
- autofocus
- corecție keystone (trapéz)
- interfață software personalizată
Cu aceste funcții, tableta poate deveni rapid un instrument util pentru prezentări în teren, camping sau divertisment portabil, în orice condiții.
Specificații hardware și software
Procesorul este un MediaTek Dimensity 7300 de 4 nm, cu suport 5G. În funcție de versiune, primești:
- 12 GB sau 16 GB RAM LPDDR5 (extensibil virtual până la 24 GB)
- 256 GB sau 1 TB stocare UFS 3.1 (plus slot microSD)
Camera principală e un senzor Samsung HM6 de 108 MP, iar cea frontală, tot Samsung, are 50 MP. Ecranul este de 11”, cu refresh la 90 Hz și luminozitate maximă de 650 niți. Sistemul de operare este Android 15 cu interfața DokeOS și include PC Mode 2.0, plus integrare cu AI precum DeepSeek-R1, Gemini 2.0 și ChatGPT-4o mini.
Extra dotări utile
- Lumină LED de camping de 400 lumeni (606 LED-uri)
- Suport ajustabil din aluminiu (180°)
- Senzor de distanță cu laser
- Slot SIM, Wi-Fi 6E, Bluetooth 5.4, NFC și GNSS dual (L1+L5) cu suport GPS, GLONASS, Galileo, BeiDou
- Widevine L1 pentru streaming HD pe Netflix, Disney+, etc.
Există și un buton programabil lateral, foarte util pentru acces rapid la funcții. Greutatea e de 1,5 kg, iar dimensiunile de 267,7 x 179 x 28,3 mm.
Modelul de 12 GB + 256 GB costă RON 2.788,79, iar varianta cu 16 GB RAM + 1 TB este listată la RON 2.998,99. Promoția este valabilă până pe 27 august.
Blackview Active 12 Pro
Autor: Ervin