Studiu Visa: 37% dintre români își planifică vacanțele în străinătate, cu Grecia în topul destinațiilor
Visa: 37% dintre români vor pleca în vacanță peste hotare; Grecia, destinația preferată
Anul acesta, 37% dintre români planifică să plece în vacanță peste hotare, iar cea mai populară destinație aleasă este Grecia, potrivit rezultatelor studiului Visa „Intenții de călătorie și plată 2024”, realizat pe șapte piețe din Europa Centrală și de Est (ECE), inclusiv România.
Conform studiului, consumatorii din ECE apreciază tot mai mult plățile digitale și inclină tot mai mult către folosirea acestor metode de plată atunci când își petrec vacanța în străinătate: pentru 4 din 5 turiști, cardul, telefonul mobil și ceasul inteligent sunt printre cele mai populare alegeri. Această tendință se observă și în cazul românilor care călătoresc, peste 83% planificând să plătească digital (cu cardul, telefonul sau ceasul inteligent) în timpul vacanței lor în afara țării. Aceeași preferință este întâlnită și la unguri și polonezi (84%, respectiv 80%).
Studiul arată că plățile mobile sunt preferate atât de tineri, cât și de cei maturi: unul din trei turiști (34%) cu vârsta între 35 și 44 de ani intenționează să plătească cu telefonul sau ceasul inteligent.
„Tehnologia transformă radical lumea în care trăim și acest lucru se reflectă și în nevoile și comportamentul consumatorilor. Metodele de plată sigure, intuitive și confortabile trebuie să țină pasul cu aceste noi cerințe. Studiul Visa arată că ne folosim telefoanele și ceasurile inteligente în fiecare zi pentru a face plăți ușor și rapid chiar și peste granițe, fără a fi constrânși de locul în care ne aflăm. Portofelele digitale, care sunt foarte populare în rândul tinerilor călători din ECE (18-25 de ani), sunt protejate de sistemele și tehnologiile de securitate ale rețelei globale Visa. Datele cardului sunt înlocuite cu un cod unic prin tehnologia de tokenizare, ceea ce asigură un nivel suplimentar de siguranță tranzacțiilor. Astfel, plățile sunt protejate indiferent de locul în care se află în vacanță consumatorul”, spune Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.
Atunci când călătoresc într-o țară cu altă monedă, 53% dintre respondenții din regiune plănuiesc să folosească același card ca acasă, iar jumătate (49%) dintre români intenționează să procedeze la fel. În același timp, studiul arată că dintre cele 7 piețe, ungurii și românii sunt cei mai înclinați să folosească un card diferit peste hotare, iar aproape trei din patru călători români (72%) optează pentru un card asociat unui cont multivalutar.
„Studiul Visa arată că românii preferă să plătească cu cardul sau smartphone-ul în special la restaurante, magazine alimentare și muzee. Plătind digital cu Visa, aceștia pot fi siguri că sunt protejați împotriva fraudei, pierderii și furtului cardului lor, indiferent de locație, deoarece au siguranța că își pot primi banii înapoi dacă ceva nu merge bine atunci când fac o plată”, adaugă Elena Ungureanu.
Autor: Claudiu
Distribuie
Căștile in-ear Huawei FreeBuds Pro 3, True Wireless, cu Active Noise Cancelling, în culoarea Silver Frost, sunt disponibile pe eMAG la prețul de 765 lei folosind codul „electroit”. Aceste căști oferă o calitate excelentă a sunetului și funcții avansate pentru anularea zgomotului, fiind ideale pentru o experiență audio superioară. Este cel mai bun preț din România conform compari.ro. Nu rata această ofertă! 🎧🔊✨

Consola portabilă ASUS ROG ALLY X, cu 24GB LPDDR5X și SSD de 1TB, în culoarea negru, este acum disponibilă la precomandă pe eMAG la prețul de 4499,99 lei. Această consolă oferă performanțe de top pentru gaming, cu spațiu generos de stocare și memorie rapidă, fiind ideală pentru pasionații de jocuri care doresc mobilitate și putere. Nu rata ocazia de a-ți asigura această consolă de ultimă generație! 🎮🕹️💼

Ventilatorul portabil JISULIFE Mini Handheld Fan, 3 în 1, cu funcție de power bank și lanternă, este disponibil pe Amazon Germania la prețul de 14,99 euro (aproximativ 74 lei). Acest ventilator reîncărcabil prin USB oferă 12-19 ore de funcționare și este perfect pentru călătorii și zilele de vară. Un cadou ideal pentru femei, fiind compact și eficient. Nu rata oferta! 🌬️🔋🎁

Stația de andocare NOVOO Docking Station 4K @ 60Hz Triple Display USB C Hub Dual HDMI, disponibilă pe Amazon Germania, poate fi achiziționată la prețul de 35,38 euro (aproximativ 176 lei) aplicând voucherul de 20% reducere de sub preț. Aceasta oferă suport pentru display 4K @ 60Hz, multiple porturi HDMI, DisplayPort, Gigabit Ethernet, încărcare rapidă 100W PD, și cititoare de carduri SD/TF. Compatibilă cu MacBook și alte dispozitive USB-C, este foarte apreciată de peste 13.000 de cumpărători. Nu rata oferta! 🔌💻📺

Mini proiectorul VOPLLS, cu luminozitate de 12000L, suport Full HD 1080P și funcție de zoom 50%, este disponibil pe Amazon Germania la prețul de 59,35 euro (aproximativ 295 lei) aplicând voucherul de sub preț. Ideal pentru cinema acasă, se conectează ușor la telefon, tabletă, laptop, PC și TV Box prin HDMI, USB și AV. Transport gratuit la comenzi peste 49 euro. Nu rata oferta! 🎥📱🏠

Detergentul de rufe lichid Persil Lavanda Gel, 3,96L, pentru 88 de spălări, este acum disponibil pe eMAG la prețul de 93 lei folosind codul „Familie”. Ideal pentru o curățenie impecabilă și un miros plăcut de lavandă, acest detergent asigură rezultate excelente la fiecare spălare. Profită de această ofertă pentru a economisi și a-ți menține hainele curate și fresh! 🧺🌸✨

Lada frigorifică pasivă Polarbox Style Classic, cu capacitate de 20 litri, în culoarea Sky Blue, este acum disponibilă pe eMAG la prețul de 127 lei folosind codul „familie”. Perfectă pentru picnicuri și excursii, această ladă menține alimentele și băuturile reci, combinând funcționalitatea cu un design elegant. Nu rata această ocazie! ❄️🧊🧺

Lada frigorifică pasivă Connabride, cu capacitate de 32 litri, este acum disponibilă pe eMAG la prețul de 99 lei folosind codul „familie”. Perfectă pentru picnicuri și excursii, păstrează alimentele și băuturile reci pentru mai mult timp. Nu rata această ocazie de a te bucura de prospețime în fiecare călătorie! ❄️🧊🧺