🐈‍⬛ Black Friday 2025 - Listă magazine și data de start!

Turul ofertelor LG de Black Friday la Altex Nord: LG OLED C5 redus bine, smart TV-uri QNED atractive, electrocasnice premium (Video)

Televizoare LG reduse masiv de Black Friday 2025 la Altex; OLED C5 scade cu 3000 lei

Black Friday 2025 a început deja la Altex, iar între 30 octombrie și 5 noiembrie, LG vine cu reduceri consistente la o mulțime de produse din portofoliu. Alex, colegul nostru de la Mobilissimo, a făcut un tur al magazinului Altex Nord din București, în căutarea smart TV-ului perfect de ziua lui. Printre multitudinea de televizoare din ofertă, se remarcă OLED C5, care în varianta de 55 inch scade de la 7499 lei la 4499 lei, adică o reducere de 40%. Varianta de 77 inch are și ea un preț tăiat serios: 11.399 lei redus la 7979 lei.

Vorbind despre acest model, LG OLED C5 vine cu specificații de top: panou OLED 4K, suport Dolby Atmos și Dolby Vision, rată de refresh de 144 Hz și AI integrat pentru personalizarea experienței. Televizorul include telecomandă cu pointer, comenzi vocale și o interfață smart bazată pe chatbot. Imaginea e ajustată automat în funcție de lumina din cameră, iar Modul Sport îmbunătățește claritatea mișcărilor în scene rapide.

Dolby Vision optimizează imaginea scenă cu scenă, cu un contrast și culori calibrate pentru o redare fidelă. La nivel audio, Dolby Atmos creează efectul surround 3D, pentru o experiență apropiată de cea de cinema.

Și televizoarele QNED sunt la reducere

LG oferă discount și pe gama QNED. Modelul LG 43QNED7045A, cu diagonala de 108 cm și rezoluție 4K HDR, este acum 1499 lei (de la 2099 lei). Varianta de 139 cm costă 1899 lei, redus de la 2099 lei, iar cea mai mare, de 164 cm, ajunge la 2399 lei (preț vechi 2549 lei).

Televizoarele QNED combină tehnologiile Quantum Dot, NanoCell și Mini-LED, oferind o iluminare mai precisă și culori mai intense comparativ cu LCD-urile obișnuite. Practic, sunt LCD-uri premium care încearcă să apropie performanța de cea a OLED-urilor, dar la prețuri mai accesibile.

Soundbar LG cu 810W, la ofertă

Tot în cadrul Black Friday Altex, am remarcat și un soundbar LG puternic, de 810W, cu funcție WOW Symphony. Prețul scade la 2999 lei față de 3299 lei. Se potrivește excelent cu televizoarele OLED sau QNED menționate mai sus.

Dacă vrei să testezi produsele sau ai nevoie de ajutor, poți merge la standul LG TV de la etajul 1 din Altex Nord. Aici, Marco și un coleg sunt pregătiți să îți explice ce model se potrivește spațiului tău, stilului de consum media sau bugetului. E o experiență diferită față de mersul haotic printre rafturi.

Electrocasnice LG în ofertă

La etajul 2 din Altex Nord, la standul LG de electrocasnice, am găsit frigidere și mașini de spălat smart. Un model interesant este frigiderul LG MoodUP, cu panouri LED care pulsează pe ritmul muzicii și geam care devine transparent la ciocănit. Modelele noi includ rafturi telescopice și răcire inteligentă a ușii.

Mașinile de spălat LG ajustează programul în funcție de greutatea și textura hainelor, reduc consumul și atenuează zgomotul. Toate vin cu 10 ani garanție pentru compresor (la frigider) și invertor (la mașina de spălat).

Valul 1 din campania Black Friday 2025 continuă până pe 5 noiembrie în magazinele Altex, online și în aplicația mobilă.

Ofertele sunt aici!

Electrocasnice Altex - Black Friday 2025


Autor: Mihai Arsene