Magazine partenere BF.ro care rulează în această perioadă campanii de reduceri.

Se apropie ziua BF.ro; Pe data de 1 noiembrie împlinim 1 anișor ?

Acum un an eram în negocieri pentru cumpărarea domeniului bf.ro

Acum un an eram în negocieri pentru cumpărarea domeniului bf.ro și nu am avut o treabă ușoară. Ce știam încă de pe atunci, a fost că nu vom trage la indigo alte site-uri de Black Friday din România și vom încerca să construim o comunitate în jurul acestui site, iar comunicarea și ofertele reale ale magazinelor vor fi postate aici pe întreg decursul anului.

Versiunea 1.0 a site-ului a fost construită în 12 zile și a fost lansată pe data de 1 noiembrie, în doar 3 zile! În acest sens ne-a fost de mare ajutor aportul celor de la Themesberg (?)., cărora le mulțumim.

Bineînțeles de atunci site-ul a evoluat, atât ca funcționalitate, conținut, cât și ca notorietate. Am început să colaborăm cu branduri globale cum ar fi Samsung, Tenda, Huawei, dar și cu magazine online care ne fac oferte personalizate.

Am ajuns anul trecut de la 0 vizitatori pe zi, în doar 12 zile, la 4200. Asta și datorită faptului că am făcut rost primi de niște cataloage de Black Friday, dar mai cu seamă datorită Mobilissimo.ro, care ne-au făcut edorsement puternic la început. Pe de altă parte trebuie să știți că BF.ro și Mobilissimo.ro fac parte din grupul de site-uri patronat de MOBILISSIMO GROUP SRL. Nu sunt singure de altfel, degustam.ro, techway.ro sunt și ele parte din acest proiect.

Revenind la BF.ro și la evoluția site-ului, aflați că am accelerat dezvoltarea lui și i-am făcut upgrade de server, dar și de soft. Acesta are acum un sistem de notificări rapide, care poate trimite mesaje via browser, astfel că puteți fi informați rapid în cazul în care apar oferte foarte bune. Avem deja 1000 de abonați la notificările în cauză, iar numărul lor este în creștere.

Pe parte de statistici am ajuns la un număr de 8500 de vizitatori unici zilnic, iar trendul e vertical, în sus. Sperăm doar să nu pice site-ul peste 2 săptămâni când ne așteptăm la peste 50.000 de vizitatori unici, odată cu lansarea catalogului eMAG de Black Friday.

Cunoașteți cu siguranță și faptul că avem o inițiativă numită #RushToBFro (Grăbește-te pe BF.ro), care practic e și sloganul nostru și se referă la ideea de a te grăbi să prinzi ofertele bune, rapid, înainte ca ele să devină „out of stock”. Am legat acest concept cu niște giveaway-uri, care sunt practic un maraton de oferire de cadouri din partea noastră și a partenerilor noștri (cărora le mulțumim).

Ce avem de câștigat? Încrederea voastră! Vă dovedim că suntem un site serios, unul care nu este axat doar pe profit. Suntem deja la episodul 17 al giveaway-urilor #RushToBFro din sezonul 1 și până pe data de 12 noiembrie când eMAG își lansează oferta de Black Friday, vom avea deja peste 30 de cadouri date. Nu ne vom opri însă atunci. Giveaway-urile vor continua mereu, arât că ele vor fi lansate cu o fervență mai scăzută, la mod aleator.

La ce să vă așteptați? În ziua de 11 pe 12 noiembrie vom pune la bătaie 3 telefoane high-end, dar și catalaoge de Black Friday și o rapiditate extremă în semnalarea ofertelor bune ale magazinelor online. În acest sens ne bazăm și pe sprijinul vostru. Ne puteți trimite leak-uri anonime cu respectivele cataloage, sau prețuri de insider din firme. Vă garantăm anonimitate. Puteți folosi pentru acest lucru formularul de trimitere sugestii de aici.

Evident ne puteți susține și altfel ☺️. Cumpărând produse prin linkurile de afiliere de pe acest site, ne oferiți șansa de a câștiga comisioane din vânzări, fără ca acest lucru să afecteze în vreun fel costul produsului cumpărat de voi. Singurul lucru ce se va întâmpla, e că ne veți încuraja în a persevera și a dezvolta site-ul în continuare.

Ca încheiere, echipa BF.ro (Alex, Radu, Claudiu, Mihai, Zoltan, Radu D. și eu) vă mulțumește că ne vizitați și promit la mod personal să ofer 10 cadouri branduite cu siglasite-ului BF.ro pe data de 1 noiembrie, atunci când împlinim 1 an de existență. ?

La mulți ani! 


Autor: Ervin