Altex își extinde prezența în județul Constanța; noul magazin din Medgidia vine cu oferte exclusive și tehnologie modernă
Altex își face upgrade la Medgidia; magazin nou, mai mare și complet digitalizat
Retailerul Altex a deschis un nou magazin în Retail Park Medgidia, dublând practic suprafața față de vechea locație și trecând la un format modern, complet digitalizat. Spațiul are acum aproximativ 1.500 mp și promite o experiență de cumpărături mai confortabilă, într-un mediu adaptat cerințelor actuale – atât prin diversitatea produselor disponibile, cât și prin noile sisteme digitale de afișaj și etichetare.
Noul magazin vine ca parte dintr-un plan mai amplu de modernizare și eficientizare în rețeaua Altex, iar mutarea în acest spațiu mai generos nu a venit doar cu o schimbare de decor. Au fost introduse etichete electronice și afișaje interactive, menite să ofere mai multă transparență în prețuri și o navigare mai simplă în rafturi. În plus, este păstrată și politica „2x diferența”, care garantează cel mai mic preț din România – adică dacă găsești produsul mai ieftin în altă parte, primești de două ori diferența.
Pentru cei care fac achiziții mai voluminoase, Altex oferă livrare rapidă, iar prin Credex, clienții pot opta pentru finanțare flexibilă, inclusiv în perioada promoțională de lansare. Între 18 și 24 septembrie 2025, cei care trec pragul magazinului din Retail Park Medgidia pot profita de un catalog de oferte speciale, disponibil exclusiv în această locație.
Relocarea magazinului din Medgidia a fost gândită ca un pas înainte în direcția digitalizării și sustenabilității. „Obiectivul e simplu: să aducem tehnologia mai aproape de oamenii din Medgidia și din împrejurimi, într-un spațiu modern și prietenos”, a declarat Raul Filip, Deputy CEO Altex România. Practic, noua unitate reflectă strategia retailerului de a livra nu doar produse, ci și o experiență coerentă și actuală.
Altex are în prezent peste 130 de magazine în România, fiind cel mai mare jucător de pe piața locală de electro-IT.
Pe lângă vânzarea de produse, compania dezvoltă și servicii conexe prin platformele proprii – cum este Credex pentru finanțare sau RTC Proffice pentru soluții integrate de aprovizionare B2B.
Autor: Claudia Gheorghe